Stimate domnule Veihmeyer,
Noi, jurnalişti şi editori la “România liberă”, vă adresăm acest apel public referitor la rolul firmei dvs, KPMG International, în legătură cu o serie de acţiuni represive şi ilegale, în care sunteţi parte, acţiuni care au fost puse la cale de fostul Guvern român împotriva ziarului nostru, cu scopul de a ne reduce la tăcere să ne exercităm profesia şi de a ne încălca dreptul la libertatea de exprimare.
Sunteţi preşedintele uneia dintre cele mai puternice firme de audit din lume. Veniturile dvs. globale în 2016 au depăşit 24 de miliarde de dolari. Vă mândriţi cu valori declarate ca integritatea, calitate şi independenţă. KPMG afirmă în mod explicit că urmăreşte “să conducă prin exemplu” şi să fie „onestă şi transparentă” în comunicare.
Permiteţi-ne să invocăm aceleaşi valori de dragul acestei scrisori. Dacă suntem deschişi şi oneşti, vă vom spune că aţi devenit groparul ziarului nostru. Continuând să conduceţi prin exemplu, veţi obţine o ispravă excepţională îngropând “România liberă” la 140 de ani de când a văzut lumina tiparului.
Daţi-ne voie să vă reamintim, domnule Veihmeyer, câteva lucruri despre “România liberă”. Suntem principalul ziar de investigaţii din România. Suntem cea mai incomodă voce din România. Suntem vocali, deschişi şi nu ne temem de nimic. Ne mândrim cu investigaţiile noastre şi integritatea editorială, cu faptul că tragem la răspundere atât oficiali ai statului, cât şi puternice interese private.
Angajamentul nostru faţă de această misiune a făcut din noi o ţintă pentru numeroase elite politice. Actualul nostru director editorial a fost condamnat la închisoare pentru că a expus corupţia unor oficiali români. Redacţia noastră a fost vandalizată în mai multe rânduri de acoliţii Guvernului român. În fiecare zi, ne confruntăm cu riscul represaliilor pentru munca noastră.
Deşi am reuşit să continuăm să ne facem treaba pentru aproape 140 de ani, trecând prin comunism, dictatură şi tranziţia la democraţie şi economie liberă, publicaţia noastră riscă acum să îi fie pusă botniţă sau să fie închisă pentru totdeauna, din cauza unei proceduri de insolvenţă motivată politic, în care firma dvs. internaţională de audit a jucat un rol central.
Aşa cum probabil ştiţi, în februarie 2014 Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a luat decizia controversată de a numi subsidiara dvs., KPMG Advisory, în funcţia de administrator al companiei de asigurări Astra, unul dintre principalii susţinători ai “României libere”. În doar doi ani, Astra, care era cea mai mare companie românească de asigurări, a fost dusă la faliment de către firma dvs., sub coordonarea ASF, aparent cu scopul de a declanşa procedura de insolvenţă împotriva “României libere” în legătură cu împrumuturile primite de la Astra.
KPMG Advisory a ignorat toate înţelegerile corecte şi rezonabile propuse de holdingul nostru, astfel că rolul firmei dvs. nu a fost de a recupera datoria, ci de a obţine controlul sau de a distruge ziarul care a dezvăluit conduita ilitictă a multora dintre clienţii dvs. din România.
Permiteţi-ne să fim foarte clari – aceasta înseamnă cenzură privată. KPMG Advisory şi-a îndeplinit atât de bine rolul pentru fostul Guvern român încât companiei dvs. i-a fost atribuit şi rolul de lichidator al Astra, ceea ce reprezintă un flagrant şi şocant conflict de interese.
KPMG Advisory duce astfel la bun sfârşit vechea dorinţă a elitelor politice care încearcă demult să înăbuşe libertatea presei şi să impună restricţii libertăţii de exprimare în România. În schimbul câtorva milioane de dolari în plus, pe care îi veţi anunţa cu mândrie la bilanţul de anul viitor, aţi transformat compania dvs. într-o unealtă în mâinile forţelor nedemocratice care intenţionează să ne reducă la tăcere. Reputata dvs. companie, stimate domnule Veihmeyer, este complice în una dintre cele mai grave acte de cenzură din Europa de Est post-sovietică.
Înţelegem în mod clar că un mic ziar de jurnalişti critici la adresa puterii nu se poate compara cu o companie cu venituri de 24 de miliarde de dolari, precum KPMG. Ştim că aţi reuşit să falimentaţi o mulţime de companii din întreaga lume şi ştim că sunteţi foarte buni în acest domeniu. Nu avem nicio şansă să rezistăm asaltului puternicilor dvs. auditori, consultanţi şi avocaţi. Sunteţi în avantaj şi noi vom dispărea.
Dacă însă compania dvs. are voinţa politică de a lua poziţie în favoarea libertăţii de exprimare şi de a se opune unui client nefrecventabil ca fostul Guvern român, aţi putea face o diferenţă uriaşă în ţara noastră. Dacă într-adevăr KPMG ţine la democraţie şi libertatea de exprimare, aceasta este ocazia să arătaţi acest lucru: Opriţi distrugerea “României libere”!
Cu stimă,
Redacţia “România liberă”